Vrei să încerci o rețetă nouă? Ei bine sunt sigur că pe asta nu ai mai încercat-o până acum!
Ai nevoie de:
Ingrediente pentru plăcintă de post cu ciuperci, praz şi cartofi
– 1 pachet foi de plăcintă
Pentru umplutură
– 4-5 cartofi 200 g ciuperci
– 1 morcov fiert
– 1 fir de praz (partea albă)
– 6 linguri ulei
– 1 legătură mărar
– 1 legătură pătrunjel nucşoară sare piper
Mod de preparare
Se fierb cartofii în coajă, se scurg şi se lasă să se răcească. Se curăţă de coajă, se taie cubuleţe, se rade morcovul pe răzătoarea mare, se taie prazul rondele, ciupercile se feliază şi se călesc toate în trei linguri de ulei bine încins, până se înmoaie. Se pun mărarul şi pătrunjelul tocate mărunt şi se condimentează cu nucşoară, sare şi piper, după gust. Se lasă apoi să se răcească.
Se aşază câte trei foi de plăcintă pe masă, se ¬pune umplutură de legume, se rulează şi se aşază într o tavă unsă cu ulei. Se procedează la fel şi cu restul ingredientelor. Se ung deasupra cu ulei şi se coc circa 20 de minute în cuptorul preîncălzit. Se servesc calde sau reci, presărate cu mărar verde. Îţi poţi invita cei mai buni prieteni la o delicioasă plăcintă de post cu ciuperci, praz şi cartofi.