Sărutatul mâinii unei doamne este una dintre cele mai frumoase imagini a unui bărbat. Dar oare știți domnilor, când, de ce și cine se cuvine să facă un astfel de gest?

Stimă, curtoazie și devotament

Din punctul de vedere al specialiștilor, a săruta mâna unei doamne înseamnă devotament, stimă, curtoazie sau chiar o manifestare e afecțiune. Cine sărută mâna? În primul rând copilul părinților săi, ca gest de recunoștință față de cei care i-au dat viață.

Un gest care trebuie ținut minte și făcut toată viața. De asemenea, se va săruta mâna sfântă a bunicilor, dar și a nașilor, care sunt considerați părinți spirituali.

Gest de politețe și de gentilețe

Când un bărbat sărută mâna unei femei, înseamnă că face un gest de politețe și de gentilețe. Pentru că el, bărbatul, se vrea a fi un gentleman. Iar bărbatul trebuie să facă acest gest mereu fără să aibă vreo teamă că va fi etichetat drept expirat.

La rândul său, femeia trebuie să fie mândră atunci când bărbatul îi sărută mâna. De altfel, ea hotărăște dacă acceptă acest lucru, prin faptul că întinde mâna sau nu, dar întotdeauna într-un mod discret. Este foarte important ca domnii să știe că nu se acceptă sub nici o formă să sărute o mână întinsă peste masă și nici una care poartă mânuși. Mai mult, când un bărbat sărută mâna nu o face într-un mod apăsat și nici nu plescăie. Altfel, acest gest special devine cu totul altceva…

Felicia Iederă


Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *