Urmaș al părintelui Cleopa, atât în vindecările sufletești cât și în cele trupești, nimeni nu a înțeles vreodată cum a reușit sfinția sa să vindece ani la rând, zi de zi, sute de credincioși care stăteau la rând la ușa chiliei sale.
Asta pentru că sfântul părintele, legenda vie de la mănăstirea Petru Vodă nu pleca de pe scaunul de spovedanie decât pentru a sluji în altar, hrană foarte puțină și doar câteva ore de somn. Mai presus de toate acestea, rămâne și acum istoria busuiocului înverzit al celui care a fost unul dintre cei mai mari duhovnici pe care i-a avut România vreodată.
Miracolul de la mormântul părintelui
„Păi, ce, când o să mor, crezi că eu mă duc să mă odihnesc?”, obișnuia părintele să spună vreunui monah, îngrijorat de mulțimea de pelerini care nu-i lăsa vreme nici să respire. Nimeni nu a înțeles atunci importanța acestor vorbe, dar de când părintele Iustin a trecut în neființă, minunile nu se mai opresc.
Un prim miracol are loc chiar la mormântul părintelui, unde condensul din interiorul geamului ce protejează de frig florile de pe mormânt, nu se formează niciodată în zona unde este capul părintelui. Să fie oare vreun mesaj transmis de părintele Iustin Pârvu? Și asta nu e tot. În zilele în care părintelui i se pregătea înmormântarea, monahii au rămas uluiți când au observat că busuiocul cu care acesta binecuvânta credincioșii, a înverzit în doar câteva ore.
Minuni pe bandă rulantă
Când părintele a făcut 40 de zile de când a trecut la Domnul, o altă minune s-a petrecut în chilia sa de la mănăstirea Paltin, unde sfinția sa și-a petrecut ultimii trei ani din viață. Din tabloul părintelui Iustin, în mărime naturală a izvorât mir din mâna cu care acesta binecuvânta credincioșii.
Multe din minunile săvârșite de Iustin Pârvu sunt strânse în revista mănăstirii. Aici este relatat cazul unui bărbat grav bolnav de spate care venise la chilie și vindecat pe loc, după ce i-a fost pusă haina pe care o purta părintele.
În anul 2002, la chilia părintelui au poposit, pe o iarnă cumplită, doi bărbați spre a primi binecuvântarea acestuia pentru călătoria lor, dar foarte supărați că mașina li se defectase și nu știau cu ce puteau ajunge la Iași. La scurt timp după ce au plecat de lângă Iustin Pârvu, deși mașina nu avea căldură și nici faruri, au observat un adevărat miracol: „În faţa noastră avea loc o minune care ne făcea în egală măsură să ne bucurăm şi să ne înspăimântăm.
La vreo 5-6 metri în faţa Daciei noastre, zăpada era spulberată de o mână (forţă) nevăzută. Se vedea asfaltul negru, noi înaintam, iar, în spatele maşinii, brazdele de zăpadă se reconstituiau la loc, de parcă nici nu trecuserăm pe acolo”.
Felicia Iederă
