Cunoscut ca unul dintre sfinții făcători de minuni, sfântul Gherasim Kefalonitul este grabnic ajutător celor care suferă de boli psihice și au probleme mari.
Citiți această rugăciune cu multă credință și veți vedea cum viața vi se va schimba radical.
“Sfinte Gherasim, robule al lui Hristos, cel ce ai strălucit înaintea oamenilor ca lumina în întuneric, care ai călăuzit poporul spre cunoașterea adevăratului Dumnezeu, primește de la noi această puțina rugăciune. Vezi, sfinte, durerile noastre.
Vezi necazurile care ne apasă. Vezi mulțimea ispitelor care ne învăluiesc neîncetat. Roagă-te lui Dumnezeu pentru noi, așa cum te-ai rugat pentru mulțimea credincioșilor care mărturisesc minunile tale.
Mare dar ne-a făcut nouă Domnul prin neputreziciunea sfintelor tale moaște. Că ne-am întărit în credință auzind că bolnavii care s-au atins de racla ta au fost vindecați și că i-ai alungat pe diavoli de la cei îndrăciți.
O, Sfinte Gherasim, precum ai scăpat insula Kefaloniei, cum ai scăpat-o de jugul agarenilor și de multe necazuri, tot așa ajută-ne și pe noi. Am căutat ușurare prin puterile noastre, dar nu am aflat. Am căutat ajutor de la oameni, dar am rămas nemângâiați. La tine venim, sfinte, nădajduind că nu ne vei rușina. Ci ne vei da cele de trebuință, arătându-ne care este calea pe care trebuie să mergem.
Știm că dacă în viață alegem după voia noastră cea rea, rămânem lipsiți de ajutorul dumnezeiesc. Roagă-te pentru noi, tu, sfinte, să cunoaștem și să facem voia lui Dumnezeu, ca să ajungem în raiul cel preadulce, în care tu îl lauzi pe Dumnezeu cu toti sfinții și cu toate puterile cerești, în vecii vecilor.
Amin”.
Felicia Iederă