Cum ar arăta o zi geroasă de iarnă, în care să stați la gura sobei și să consumați fructe uscate, alături de nuci, migdale, alune…
Cum ar arăta o zi geroasă de iarnă, în care să stați la gura sobei și să consumați fructe uscate, alături de nuci, migdale, alune…
Declarată ca cea mai influentă femeie din istoria lumii, Maria Curie este până în zilele noastre, singura femeie care a primit vreodată două premii Nobel. …
Nici un desert, din toate câte există, nu se compară cu celebri papanași. Iată care este cea mai bună rețetă pentru a prepara delicatesele. Odată…
Niciodată nu s-au ridicat atâtea locaşuri bisericeşti şi într-o formă atât de desăvârşită, “întocmai cum grecii cei vechi au avut epoca lui Pericle”, ca în…
Mai e puțin și vom intra în sfântul Post al Crăciunului, moment în care va trebui să renunțăm la mâncărurile de dulce și să ne…
Mai sunt doar două luni și vom intra în noul an, iar specialiștii susțin că în toată această perioadă există câteva zodii cărora le va…
Spune-mi … cum definești dragostea? Unii oameni sunt disperați să găsească pe cineva cu care să fie fericiți toată viața. Ei trăiesc pentru a se…
Te numesc prea sensibil, prea emoțional, prea slab. Te privesc ca pe un om slab și cred că sensibilitatea este un lucru rău. Dar nu îi…