Adevărul aspru este că toată lumea va trece prin durerea extremă de a se confrunta cu pierderea unui părinte, la un moment dat.

Noi, ca oameni, avem tendința să presupunem că pierderea unui părinte este mai dureroasă și mai traumatizantă pentru copiii de vârste fragede, așa că nu reușim să oferim un sprijin emoțional suficient, adulților care o experimentează.

Când se produce pierderea, suferindul este predispus să se simtă deprimat, detașat și într-adevăr singur în procesul de îndurare. Din păcate, nu se realizează suficiente cercetări cu privire la modul de a plânge, în mod corespunzător, o astfel de pierdere.

Studiile au constatat că, pierderea unui părinte, poate avea într-adevăr un impact negativ (chiar periculos) asupra bunăstării fizice, emoționale și mentale a unei persoane…

Desigur, oamenii nu sunt la fel și fiecare reacționează diferit în fața unei astfel de pierderi. Experiențele oamenilor pot depinde de mecanismele de adaptare ale persoanei, situațiile trecute, mediul și cultura lor, relația cu părinții și modul în care a survenit pierderea.

Un studiu din anul 1970 a analizat peste 11 000 de persoane pentru a afla cum pierderea unui părinte, în copilărie, a afectat viața și relațiile lor adulte.

Cercetătorii au comparat copiii care au trăit în familii fericite cu doi părinți stabili și sănătoși, cu acei copii proveniți din familii instabile, orfani sau în care părinți erau divorțați.

Ei au descoperit că până la vârsta de 30 de ani, procentul șomajului era cel mai mare în rândul adulților, rămași orfani de mici. Chiar și cei care lucrau,  erau nesatisfăcuți de munca lor, în comparație cu adulții care au crescut într-o familie fericită.  De asemenea, adulții proveniți din familii instabile, au fost mai predispuse la dependențe și simptome de depresie cronică, împreună cu sentimentul că nu vor avea niciodată ceea ce vor în viață.

O altă cercetare a constatat că efectele pierderii unui părinte pot dura aproximativ 71 de ani și depind de modul în care persoana își gestionează pierderea.

Comunicarea, sprijinul și coerența pot minimiza suferința și pot atenua efectele pierderii…

Un studiu, realizat în anul 2003, publicat în Jurnalul American de Psihiatrie, a descoperit că procesul de îndurare declanșează trei părți ale creierului – cerebelul, cortexul frontal și cortexul cingular posterior.

Aceste părți ale creierului reglează apetitul și somnul. Prin urmare, persoanele care sunt în doliu tind să experimenteze stres, amețeli, dureri de stomac și dureri de cap, din cauza tiparelor neobișnuite de somn și a obiceiurilor alimentare precare.

Mai mult, un studiu din anul 2008 a constatat o legătură uimitoare între sănătate și durere nerezolvată, cum ar fi hipertensiunea, tulburările imune, tulburările cardiace și chiar cancerul. 

În comparație cu persoanele care s-au vindecat în mod corespunzător de pierdere, persoanele care aveau probleme de neliniște au avut o sănătate fizică și psihică precară.

Fiecare persoană, care suferă o pierdere a unei persoane dragi, trece prin 5 etape de durere – negare, furie, negociere, depresie și acceptare.

Deci, cum ne putem vindeca după o astfel de durere?

Dacă ai pierdut un părinte, amintește-ți să apreciezi sentimentele și să ai grijă de tine. Bucură-te și iubește.

Sentimentele tale sunt reale.Durerea ta e reală. Nu încerca să îți îmbeți sentimentele din interior. Lasă-le să iasă. Cere sprijin din partea familiei și a prietenilor.

Fii autentic. Valoarea sentimentelor tale contează. Durerea va trece în cele din urmă, dar cum te vindeci de ea va determina în cele din urmă bunăstarea ta din viitor.


Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *