Chiar dacă mai există oameni cu suflet care așteaptă cu sufletul la gură ca cineva să le spună mamă și tată, în România subiectul adopției copiilor este încă unul tabu. Dar dacă am asculta mărturia cutremurătoare a unui copil adoptat, am înțelege cu toții câtă iubire poate ascunde acesta și câtă poate oferi. Iată de ce aveți nevoie dacă vreți să aduceți în casa dumneavoastră un suflet, care să vă umple inima de bucurie.

Ce traseu trebuie parcurs pentru a deveni părinți cu acte în regulă

Se spune că un copil din orfelinat simte cine va fi părintele său. Iar atunci când îl vede, îi tresaltă inima. Și da, nimic nu e întâmplător, pentru că de multe ori familiile care doresc un anume copil se duc exact la cel care trebuie. Specialiștii spun însă că cei care vor să devină părinți cu acte în regulă și se hotărăsc să schimbe soarta unui copil, trebuie, înainte de toate, să aibă o mare iubire în suflet dar și o uriașă flexibilitate în gândire, alături de capacitatea de a accepta o altă persoană și multă disponibilitate psihică. Primul pas în adopție este obținerea unui atestat din care să reiasă faptul că familia este aptă să primească un copil.

Ulterior, vor urma patru luni în care un psiholog le va face mamei și tatălui o evaluare afectivă. De asemenea, viitorii părinți vor fi evaluați și social și li se vor face investigații medicale pentru a se stabili că nu suferă de boli cronice. Va fi obținut un atestat, apoi începe perioada de așteptare. Este momentul când este căutat copilul care s-ar potrivi cel mai bine familiei. Urmează apoi trei luni în care cel mic va petrece câteva zile pe săptămână în sânul noii familii pentru a se acomoda și în final, se va da o hotărâre judecătorească iar sufletul care va intra în casă va aduce doar bucurii noilor părinți.

Felicia Iederă


Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *