Khalil Gibran este autorul binecunoscutei cărți „Profetul”. A fost poet, filozof, prozator și eseist libanez, născut pe 6 decembrie 1883, într-o familie creștină.

Întreaga sa operă este plină de înțelesuri ascunse care îndeamnă la introspecție și cunoaștere interioară.

Iată doar o mică parte din învățăturile de suflet ale lui Kahlil Gibran, care vă vor ajuta să priviți viața cu alți ochi.

Pilda „Mai marea mare”

Sufletul meu și cu mine am mers să ne îmbăiem în marea mare. Atunci când am ajuns la țărm, am pornit să căutăm un loc singuratic și ascuns.

Pe când făceam asta, am zărit însă un om stând pe o stâncă cenușie, ce luă firicele de sare dintr-un sac și le aruncă în mare.

„Acesta este pesimistul,” mi-a mărturisit sufletul meu. „Să părăsim acest loc. Nu ne putem îmbăia aici.”

Am mers mai departe până când am ajuns la mic golf. Aici, un om, așezat pe o stâncă albă, ținea în poale o cutie de bijuterii, din care luă zahăr și îl aruncă în mare.

„Acesta este optimistul,” mi-a atras atenția sufletul meu. „Nu trebuie că el să ne vadă trupurile dezbrăcate.”

Am continuat să pășim și am dat cu ochii, pe o plajă, de un om care adună peștii morți de pe țărm și îi punea cu grijă înapoi în apa.

„Nu ne putem dezbrăca în față lui,” mi-a zis sufletul meu. „Acesta este un așa-zis filantrop.”

Ne-am văzut de drum și am descoperit apoi un om care își trasă contururile umbrei pe nisip. Mari valuri veneau și îi ștergeau desenul, dar el își reluă preocuparea odată și încă o data.

„Acesta este un mistic,” m-a lămurit sufletul meu. „Să ne îndepărtăm de el.”

Am plecat mai departe până când, într-un golfuleț, am zărit un om ce adună cu o lingură spumă mării și o punea într-un bol de alabastru.

„El este idealistul,” mi-a șoptit sufletul meu. „În nici un caz nu trebuie să ne vadă nuditatea.”

Am mers în continuare și, la un moment dat, am auzit o voce strigând din răsputeri, „Această este marea. Această este adâncă mare. Este vastă și puternică mare!”

Am ajuns la omul care răcnea și l-am zărit cu spatele întors către mare, ascultând murmurul unei scoici pe care o ținea la ureche.

Sufletul meu mi-a sus, „Să nu ne oprim. El este realistul, cel care își întoarce spatele la tot ceea ce nu poate să înțeleagă, și care își ocupă timpul cu fragmente lipsite de importantă ale lumii.”

Am făcut mai mulți păși și, într-un loc dintre stânci, năpădit de buruieni, ni s-a oferit vederii imaginea unui om cu capul îngropat în nisip. I-am zis sufletului meu, „Putem face baie aici fără nici o grijă, el nu o să ne vadă.”

„Nu,” a răspuns sufletul meu, „căci el este cel mai rău dintre toți. El este puritanul.”

Apoi, o mare tristețe s-a lăsat peste față și glasul sufletului meu.

„Să plecăm de aici,” mi-a spus el, „întrucât nu există nici un loc singuratic, ascuns, în care să ne îmbăiem. Nu voi lasă acest vânt să-mi zburlească părul auriu, nici acest aer să-mi atingă pieptul alb, și nici această lumina să-mi destăinuie goliciunea sacră.”

Am părăsit după aceea acea mare pentru a caută Mai Marea Mare.


Loading...
Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *