În perioada în care a fost încarcerat la închisoarea Văcărești, Tudor Arghezi a văzut, pe geamul chiliei sale, o bucată de pământ, moment în care s-a hotărât ca în acel loc să construiască o casă. Motivul? Dacă ar fi urmat să fie din nou închis, soția să poată ajunge la el cu mâncarea caldă.
Construcția locuinței a început în anul 1928
La scurt timp după ce Arghezi a ieșit din închisoare, și-a pus planul în aplicare și a cupărat un teren de două hectare aflat în apropierea închisorii Văcărești, iar în anul 1928 a început construcția mănăstiri, urmând ca doi ani mai târziu, scriitorul alături de soția sa și cei doi copii să se mute în noua locuință. Denumirea de Mărților vine chiar de la sărbătoarea în sine, culorile alb și roșu regăsindu-se și în interiorul acestei case.
Mai mult, pe tăbliile paturilor sunt sculptate fire de mărțișor, scara ce face legătura dintre pod și etaj este roșie, iar pereții casei sunt albi. Casa memorială a lui Tudor Arghezi are 18 camerei, construcția fiind inspirată din stilul architectural al unei mănăstiri, iar cele două mici turnuri care se găsesc pe acoperișul casei seamănă foarte bine cu o cruce.
Există, bineînțeles, și aici un motiv bine întemeiat și anume faptul că poetul a rămas cu sufletul și inima la haina monahală. Foarte aproape de casă, Tudor Arghezi și-a făcut și propria tipografie, unde acum sunt expuse documente și volume ale acestuia, dar și o bibliotecă care cuprinde peste 7000 de cărți.